O actiune TSD Arad care a fost observata de catre presa nationala.

Mai mulți tineri din PSD s-au adunat astăzi de dimineață în fața Tribunalului Arad, acolo unde urma să se judece procesul primarului Aradului, cerând suspendarea acestuia din funcție. Îmbărcați în roșu, cu sigla TSD pe piept, tinerii au protestat în tăcere, dar au venit dotați cu pancarte pe care erau trecute citate din președintele României, dar și mesaje adresate lui Gheorghe Falcă. „Nimeni nu e mai presus de lege. A spus-o de curând și președintele Traian Băsescu și, ca atare, ne-am adunat aici pentru a cere justiției și autorităților ca primarul Falcă să fie suspendat din funcție, așa cum a fost ministrul Păcuraru.
Dacă această soluție s-a aplicat unui ministru, nu văd de ce nu s-ar aplicat și unui primar”, ne-a declarat președintele TSD, Adrian Tincu. Liderul tinerilor social-democrați a ținut să precizeze că nu vor să influențeze justiția prin acest protest, dar că vor ca în fața legilor toți să fie egali. „Pe pancarte avem extrase din discursul președintelui Băsescu care vorbește de justiție. Nu vrem decât ca justiția să se aplice și în acest caz”, a conchis Adrian Tincu.
„Fără protecție politică în fața actului de justiție”, „Traian Băsescu: principalul abuz cu care se confruntă românii este corupția” sau „Cum rămâne cu Gheorghe Falcă - primar al Aradului, președinte executiv al PD-L și fin al președintelui Băsescu”, au fost doar câteva din pancartele purtate ieri, la protestul din fața Tribunalului Arad, de tinerii TSD.
(sursa aradon)
Cred ca zice destule despre puterea tinerilor TSD-isti

Admin- Admin

-
Numarul mesajelor: 71
Varsta: 24
Localizare: Arad, Romania
Data de inscriere: 28/03/2008

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum